Deseori, "meseria" de părinte implică decizii care mai de care mai provocatoare, dar care au o implicație mai mult sau mai puțin definitorie în viață copilului. Alegerea jucăriilor pentru cel mic nu este nicidecum o decizie ușoară, pentru că, de ce să nu recunoaștem, de câte ori nu ne-am întrebat ce jucării să mai cumpărăm pentru proprii copii? Astăzi povestim despre o jucărie potrivită pentru orice vârstă, despre un robot simpatic și prietenos, programabil, pe nume Cubetto.

Citește Mai Mult

Conceptul de învățare prin joacă este unul benefic pentru copil, dar și pentru părintele care în acest fel are certitudinea că cel mic învață lucruri moderne, fără a apela însă la gadget-uri și tehnologii greoaie. Roboții fac parte din categoria jucăriilor care ii ajută pe cei mici să facă noi achiziții și să învețe concepte noi, cum ar fi spre exemplu noțiuni incipiente ale programării de bază. Cu sau fără ecrane, acești roboți sintetizează practic informații de baza, ajutând copilul să învețe programarea prin simple atingeri și bineînțeles, prin joacă.

 

Citește Mai Mult
Postat De: Otilia Juland

Fiecare copil are proprile pasiuni, pe care le putem observa cu ușurință chiar și prin modul în care acesta se joacă. Unii copii sunt pasionați de domeniul medical și se prefac a fi medici cu stetoscopul atârnat la gât, alți copii sunt pasionați de mingi și sporturi adecvate vârstei. Însă cu toții au și o pasiune comună, care îi unește și îi aduce laolaltă și anume tuturor copiilor le plac jocurile de construit.

Citește Mai Mult

 

Orice părinte își dorește ca proprii copii să se dezvolte armonios, atât din punct de vedere fizic, cât și din punct de vedere intelectual. Din acest motiv logica ocupă un rol important în viață copiilor și, credeți sau nu, ea poate fi stimulată chiar prin joacă. Este foarte important ca, în acest sens, să cauți jocuri de logică adaptate vârstei, care să îl stimuleze pe cel mic și să îl provoace să depășească orice bariere, prin intermediul unor noi descoperiri.

Citește Mai Mult
Setare Direcție Ascendentă